Uneori mi se pare că pot face mai mult decât atât. Închid ochii preţ de câteva clipe, şi chiar sunt convinsă că am reuşit să schimb locul obiectelor. Apoi îi deschid...şi toate sunt la locul lor, exact cum fuseseră cu câteva secunde în urmă. Nu ştiu ce mă face să vreau să merg mai departe. Nu ştiu care-i forţa care mă ţine în picioare, ori de câte ori îmi doresc cu disperare să mă prăbuşesc. E în mine sau e risipită undeva împrejurul meu.
N-am timp să mai caut răspunsuri. E mult prea scurt timpul pe care îl am, ca să-mi permit luxul ăsta. Nu-mi rămâne decât să las carnavalul să-şi continue jocul. Nu? Când nu te poţi împotrivi unui lucru, cel mai simplu e să pretinzi că nu există.
Şi eu chiar crezusem că vine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Îmi place jocul ăsta. Îmi place ce văd când închid ochii şi-mi imaginez lumea cum vreau eu.
RăspundețiȘtergere