Ce a fost şi ce-mi rămâi

lui R., al doilea motiv

Partea de pat pe care dorm eu, e locul unde ajunge soarele prima dată dimineaţa. Şi-mi place uneori să-mi închipui că sunt primul om din partea asta de lume care vede răsăritul. Oricum nu poate nimeni să-mi demonstreze că nu e aşa. Îmi place tăcerea care se reazămă cald pe bătăile inimii mele. E fără doar şi poate aşa cum mi-ai promis că are să fie: tu ascuns în zâmbetul meu, iar toate zâmbetele noastre sculptate în inima Lui. Nici nu-i greu de crezut. Pentru că într-un mod inexplicabil, când eu mă pierd, tu eşti întotdeauna cel care găseşte drumul spre mine. Tu mă ai pe mine şi faci din asta o poveste de dragoste. Eu ne am pe amândoi şi e copleşitor.
Când se lasă seara e ceva mai înnorat. Dacă nu mi-ar plăcea aşa mult dimineaţa, m-aş pune să dorm pe cealaltă parte de pat. Mă sufocă sutele de kilometri dintre noi, dar vocea ta, înainte să adorm, e aer cât să mai respir o veşnicie. Într-un fel e liniştitor şi-aici. Când închid ochii, tu te ascunzi încă în zâmbetul meu. Tu eşti şi întrebarea, eşti şi răspunsul. Nu mă laşi nicicum să uit. Eşti inima mea. Şi după împărţirea la doi, inima mea e perfectă.