B-day girl sau maid of honour

M-am trezit târziu şi obosită. Pe lângă toate şi cu o durere cumplită de cap. Aşa se întâmplă întotdeauna când dorm prea mult. În cameră e dezordine şi n-am nici un chef să încep să strâng. Sunt haine împrăştiate peste tot şi aproape că nu-mi amintesc de ce am le-am scos din dulap aseară. (întotdeauna mi-am închipuit că aşa trebuie să fi arătat camera Otiliei din Enigma Otiliei) Aaaa, am ieşit la restaurantul ăla chinezesc. (Arăta foarte mişto, dar preţurile mi s-au părut cam mari.) Tot nu e o explicaţie foarte logică. Dar nu-mi mai bat capul cu asta. Şi pantofii sunt aruncaţi în faţa uşii. Mă întreb dacă ar putea cineva deschide uşa la cameră. Nici asta n-are nici o importanţă.
Ideea e că nu despre dezordinea din camera mea am vrut să vorbesc. Habar nu am despre ce am vrut să vorbesc. Stai, e 25 septembrie! Despre asta voiam să vorbesc! De fapt nu despre asta. Am inteţionat doar să scriu ultimul post de 22 de ani. Urăsc numărul 22 şi e oarecum plăcut să ştiu că de mâine o să pot spune că am 23 de ani. 23 e un număr bun. Cel puţin asta ar spune Adina.
Azi plec acasă la Suceava. Merg sâmbătă la nunta vărului meu. Nuntă de ziua mea, asta trebuie să fie interesant. It's pure coincidence, cousin, ar spune F.
-D., ziua ta e toamna?
Încerc să zâmbesc...Nu-mi iese chiar cum aş fi vrut:
-Toamna e ziua mea. Toamna e viaţa mea...De la un capăt la celălalt.