De ce unii oameni n-ar trebui să se căsătorească

Când îmi povesteşte despre prietenul lui, R. îmi spune întotdeauna că e exemplul desăvârşit al categoriei de barbaţi care n-ar trebui să se însoare niciodată. Din nefericire, Cătă s-a însurat şi s-a însurat mult prea devreme ca să aibă timp să-şi conştientizeze apartenenţa la categoria de care vorbeam mai sus. Cel puţin asta e părerea lui R. Nu l-am contrazis niciodată, dar nu pot să spun că am fost întotdeauna convinsă că sunt oameni care nu ar trebui să se căsătorească. Şi apropo, dacă există un om pe care mi-aş dori să-l văd însurat, fericit şi cu copii, ăla ar fi George Clooney, aparent cel mai neînsurabil burlac de la Hollywood.
Unde vreau să ajung cu postul ăsta? Simplu. Azi am ajuns la convingerea că într-adevăr există persoane care n-ar trebui să se căsătorească. Cel puţin nu până la 30 de ani. Povestea e simplă. F. e unul dintre cei mai funny, good-looking, şarmanţi tipi pe care i-am întâlnit. Are 24 de ani, planuri de căsătorie pentru la anul, un apartament plătit jumătate de el şi jumătate de logodnica lui şi o iubită care habar nu are cu cine urmează să se căsătorească. Ca să nu mai spun că şi-a petrecut mai bine de un an încercând să o recucerească pe tipa asta, care nu ştiu din ce motiv l-a părăsit în prima istanţă. Pare-se că efortul s-a meritat, dată fiind situaţia prezentă, despre care vorbeam mai sus.
Eu totuşi susţin că F. nu e genul de om care ar trebui să se căsătorească încă şi după cum am remarcat azi, el împărtăşeşte aceeaşi părere cu mine. Cum noi am fost întotdeauna foarte apropiaţi, spre disperarea iubitei lui, uneori îmi mai spune lucruri pe care nu le-ar admite în faţa nimănui. Azi m-a sunat să vină până la mine, dar din motive etice i-am respins auto-invitaţia. După o conversaţie tipică nouă, adică cu 15 glume pe metrul pătrat, mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, că se întreabă uneori de ce s-a grăbit cu însuratul. Eu ştiam răspunsul, dar am preferat să îl păstrez pentru mine, pentru că bănuiesc că nu i-ar fi plăcut neapărat să mă audă spunându-i că era disperat după tipă şi a vrut să se asigure că nu-i scapă printre degete şi a doua oară.
Apoi chiar mi-a părut rău pentru el. E prins într-o situaţie pe care a creat-o singur, iar acum trebuie să continue pe drumul ăsta. Şi mai apoi mi-a părut şi mai rău pentru ea, pentru că habar nu are cam ce-i trece lui prin minte când ea îi vorbeşte despre rochia de mireasă sau despre culoarea şerveţelelor şi a lumânărilor.
Iar eu, fără să vreau, a trebuit să ader la teoria lui R. care susţine că unii oameni pur şi simplu nu sunt făcuţi pentru căsătorie. Cel puţin nu până la 40 de ani. Ştiu, am ridicat ştafeta cu încă 10 ani.
Deci, de ce unii oamenii n-ar trebui să se căsătorească? Astăzi din cauza lui F.