Decembrie în inimă

E greu de explicat cum se simte luna decembrie în inima mea. Cu mult mai greu anul ăsta, decât în oricare alt an. Şi asta pentru că luna decembrie pentru mine echivala în cea mai mare măsură cu reuniunile de familie. Da, da, seri friguroase, drumuri înzăpezite, sunet de colinde şi multă aglomeraţie în casa părinţilor mei. Mă întreb cum o să mă pot obişnui acum cu decembrie fără ei. Cum pot reinventa luna asta în inima mea, fără s-o pentrec dorindu-mi să fiu acolo, între nepoţeii mei neastâmpăraţi, lângă tati şi mami, lângă toţi cei mai dragi ai mei. E aproape deprimant să mă gândesc la asta, dar mai mult decât gândurile mele sumbre, decembrie e şi rămâne luna bucuriei în inima mea. Chiar dacă sunt departe de ei, ştiu că e un început din care va trebui să scot ce-i mai bun. Şi deşi nu vreau şi nu pot suprima dorul, n-o să las asta să-mi răpească bucuria. O să am de'acum un decembrie doar al meu.