Lasă noaptea...

Îmi tot învârt privirea prin cameră, în speranţa că o să găsesc motivul pentru care sunt trează la ora asta. Aş fi vrut să fie mai simplu. Să mă pun în pat, să-mi trag pătura mea fermecată peste cap şi totul să dispară din mintea mea. Dar nu e şi asta mă face să-mi doresc să mai fiu încă o dată copil, deşi nu-mi amintesc mai nimic despre copilăria mea. Şi nu ştiu dacă e un şablon, o falsă amintire sau invenţie de-a mea, dar cred că atunci când eram copil obişnuiam să adorm instantaneu.
Douăzeci de minute m-am întors de pe o parte pe alta. Poate e de vină aşternutul în culori prea aprinse pentru liniştea mea. Sau poate filmul pe care l-am văzut aseară şi pe care nu mi-l mai pot scoate din cap. Sau alaltăseară. Între timp, am băgat de seamă că pe întuneric, oglinda mea arată lucrurile distorsionat. Poate doar mi se pare. Poate chiar aşa trebuie să fie.

Cum ziceam...prin pereţii ăştia subţiri se aude orice. În special gândurile mele trecute semnificativ de miezul nopţii.

P.S. Din nou, nu ştiu dacă doar mi-am închipuit, dar mi s-a părut că azi m-a urmărit peste tot fotografia unei tipe, pe care nu ştiu din ce motive n-o plac deloc. Mi-e teamă să mai intru pe site-uri de fotografie, pentru că mă încearcă un vag sentiment că o să am coşmaruri, dacă o mai văd încă o dată astăzi.