Postare+bonus

Cum de la o vreme, în mintea mea, nici un gând n-a fost la locul lui, m-am gândit că decât să plictisesc pe cineva cu posturi fără conţinut, să mă apuc să caut blogurile altor persoane, pe care am renunţat să le citesc din motive personale. Şi de la un blog la altul, am ajuns într-un final la jurnalul meu. Nu, ăla nu e postat niciunde pe internet. Stă frumos pe birou, pierdut între alte zeci de cărţi şi foi. Evident, nu m-am putut abţine să nu întorc câteva pagini şi trebuie să recunosc că o dată la câteva luni astta e activitatea mea preferată.
Îmi imaginez cum au zâmbit unii când au auzit de jurnal. Ştiu. Mulţi dintre voi aţi avut aşa ceva când aveaţi 13-14 ani şi eraţi îndrăgostiţi de colegul/colega de bancă, iar apoi mama a avut neinspirata idee să dea peste el şi să-l citească şi acesta fu finalul jurnalului. La mine n-a fost tocmai aşa.
Eu eram în clasa a zecea când am început să scriu. Aveam o profă de română la care cu greu reuşeam să ţin ochii deschişi la ore. Era bătrână şi, nu glumesc!, nu mai auzea bine! Deci vă puteţi imagina cam ce era la ora ei. Nu mi-a plăcut niciodată de ea, dar e un lucru pentru care o să mi-o amintesc mereu. Pentru că, da, datorită ei am început să scriu. În general. Inclusiv în jurnal. Ne-a spus într-una din ore că cel mai interesant fapt în a ţine un jurnal e că te ajută enorm să-ţi urmăreşti evoluţia. Nu ştiu dacă neapărat dorinţa de a-mi măsura evoluţia sau mai curând faptul că mă plictiseam cumplit în orele de română, dar am început să scriu în jurnal. Şi nu m-am mai oprit de atunci. E adevărat că au fost perioade în care am renunţat la obiceiul ăsta, dar de fiecare dată am revenit. Şi e una din activităţile la care mi-ar fi aproape imposibil să renunţ. Şi fiindcă azi am o zi bună şi e soare afară, m-am gândit că ar fi interesant să vă faceţi o idee cam cum arată jurnalul meu. So, enjoy!(următorul post)