luni, noiembrie 30, 2009

Legea conservării la români

Îmi place de Adriana. Aşa de mult încât, de când am fost prima dată la ea la salon, nu m-am gândit că aş putea încerca şi altă cosmeticiană. Habar nu am câţi ani are Adriana, şi de multe ori m-am contrazis cu fetele pe tema asta. E exact genul de persoană căreia nu-i poţi estima vârsta. Uneori îmi zic că nu poate avea mai mult de 23 de ani, iar alte ori îmi pare de 33. Cert e că de fiecare dată când merg acolo, Adriana reuşeşte să mă binedispună. Asta s-a întâmplat şi săptămâna trecută când mi-a povestit o întâmplare care nu m-am îndurat s-o păstrez numai pentu mine.
Vine într-o zi o clientă disperată la ea. Zic disperată pentru că, sărmana fată trebuia să participe la o conferinţă, undeva înafara Clujului, şi s-a trezit în ultimul moment că, de fapt, ar avea nevoie de un machiaj profesionist. Cum Adriana nu poate refuza pe nimeni, oricât de aglomerată ar fi, i-a spus că bineînţeles că poate veni la ea. Vine respectiva, Adriana o machiază cum poate ea mai bine, şi pleacă mulţumită la conferinţă. Cum conferinţa era undeva înafara Clujului, Adriana s-a asigurat ca machiajul respectiv să fie cât mai consistent, motiv pentru care a ales un machiaj smokey eyes.
După o anumită perioadă de timp, domnişoara respectivă revine la salonul Adrianei, pentru o altă problemă. Din vorbă în vorbă, se ajunge şi la machiajul respectiv. Tipa, evident foarte mulţumită:
- Vai, Adriana, aşa mult mi-a plăcut machiajul pe care mi l-ai făcut atunci! Nu mai am nici un eveniment important în perioada următoare, dar tot o să vin eu într-o zi să mă mai machiezi o dată.
Adriana, oarecum surprinsă, ţinând cont că machiajul era destul de pretenţios pentru o ţinută de zi:
- Chiar?
- Daaaa! Şi mi-a plăcut că a fost aşa rezistent!
Adriana, din ce în ce mai încântată:
- Serios? Şi te-a ţinut până seara? Nu s-a întins deloc?
Tipa:
- Ce până seara?! Că m-a ţinut vreo trei zile!
Moment în care Adriana ridică numai din sprâncene, pentru că, ce altceva ar putea să spună?
Să sperăm doar că data viitoare machiajul domnişoarei o să reziste şi o săptămână:))

Un comentariu:

  1. Trei zile? Good God! Cât de bine să fi arătat machiajul ăla să nu se-şi spele ochişorii atâta timp?

    RăspundețiȘtergere

Silence is gold. Don't you wanna get rich?