miercuri, noiembrie 25, 2009

J. şi dilemele mele

E trecut bine de trei dimineaţa şi după cum bine se vede, eu nu dorm. Încă. Nu ştiu din ce motiv, în momentul când am deschis laptopul m-am simţit ca şi cum aş fi înşelat pe cineva. Am încercat s-o fac cât mai tăcut, şi m-am oprit chiar în mijlocul drumului spre pat, când A. s-a întors pe partea cealaltă, deranjată probabil de zgomot. Aş vrea să-mi spună cineva că a fi treaz la ora asta nu înseamnă neapărat trădare faţă de cineva, dar conştiinţa mea ţine cu orice preţ să mă acuze.
Îmi veni poftă să povestesc despre weekendul ăsta. Mai bine spus despre vizita alor mei din weekendul ăsta. Şi mai bine spus despre J., care mi-e din ce în ce mai drag. Are aproape 12 ani şi nu ştiu de ce, nu reuşesc nicicum să percep pe deplin însemnătatea cifrei ăsteia. Singurul lucru pe care l-am observat, şi pe care de altfel nu l-am putut ignora, e că 12 ani înseamnă mult mai înalt. Mult mai înalt decât a însemnat 14 ani la mine. Şi am crezut că asta e singura diferenţă. Apoi, sâmbătă dimineaţa, când ne pregăteam de plecare, J. a vrut să-şi aranjeze părul. Nimic ciudat în asta. Pentru el şi 7 ani a fost o vârstă potrivită pentru a vrea să-ţi aranjezi părul. Şi la părul lui blond şi frumos nu văd de ce nu ar vrea. Partea care m-a luat prin surprindere a fost alta. Ca o soră bună ce e, A. s-a oferit să se ocupe ea de styling-ul lui J. Şi aici urmează partea la care nu m-am aşteptat. Deloc. În loc să spună mulţumesc şi să se întoarcă înapoi la jocul de pe calculator ce pare-se că tocmai începuse să-l pasioneze, J. se priveşte nemulţumit în oglindă şi spune că nu-i place freza, pentru că, atenţie!, îl face să pară prea copil!! Ei bine, da! J. e nemulţmit de faptul că arată prea copil, iar A. îmi cere disperată ajutorul, din priviri. Eu bineînţeles sar ca arsă de unde stăteam: Dar eşti un copil! Şi da, asta e partea legată de 12 ani pe care încă nu pot să o vizualizez. Nu pot să o percep în totalitate. Şi nu pot să nu mă întreb acum: e ceva în neregulă cu mine? Sau chiar e ceva în neregulă cu J. la 12 ani, aşa cum bănuiesc?

3 comentarii:

  1. Nu e nimic în neregulă, nici cu tine, nici cu Jonathan. La 12 ani, e deja mare.

    RăspundețiȘtergere
  2. E deja mare, dar nu pe cât de mare s-ar dori el să fie şi nici pe cât pare. Mai târziu îşi va dori să fie mic, dar nici nu va fi, nici nu va părea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aproape că e liniştitor să aud asta:) niciodată n-am să ştiu să-l percep pe J. după vârsta pe care o are...întotdeauna o să fie ma' baby brother:)

    RăspundețiȘtergere

Silence is gold. Don't you wanna get rich?