Cum nu am nici o idee cum și prin ce întâmplare am ajuns aici, m-am gândit că azi ar fi fost o zi mai bună pentru mine, de-aș fi fost în altă parte. Nu mă plâng, pentru că deși nu pare, am știut de la început cum o să fie. Acum singurătatea asta e aproape tangibilă. El nu știe, ea nu știe; într-un mod ciudat și inexplicabil, nimeni nu știe. Poate doar tipa roșcată din cealaltă cameră bănuiește ceva. Zic asta pentru că de îndată ce m-a văzut, a încercat să mă convingă să cumpăr nu știu ce cosmetice. Habar nu are să vândă un produs, dar maieul transparent pe care îl purta, mi-a luat pentru câteva secunde gândul de la penibilul momentului. M-am gândit atunci că linia dintre excentric și vulgar trebuie să fie îngrijorător de subțire. I-am spus doar că am altele pe cap acum, iar apoi monstrul ăsta de câine m-a însoțit până în fața ușii.
Nici nu știu dacă sunt neapărat frustrată sau nervoasă. Dar aș vrea să știu, pentru că în felul ăsta dorința asta nebună de a arunca toate lucrurile din jurul meu ar avea cel puțin o justificare. În momentul ăsta nu par să am altă alegere decât să mă abțin. Iar restul e tăcere. Iar tăcerea e, cu siguranță, frustrantă uneori.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Silence is gold. Don't you wanna get rich?