Din seria "Poveşti cu Jimm"

M-am gândit că aş putea lăsa să treacă şi ziua de azi fără să-ţi vorbesc. Dar liniştea asta ţipă de o săptămână între noi, iar eu abia mai simt frigul. Să nu mă-ntrebi de ce-am tăcut atâta vreme şi nici prin ce lumi paralele mi-au rătăcit gândurile. Să nu mă-ntrebi nimic.
Te rog să nu-mi arunci nici privirea aceea dojenitoare! Am lipsit o vreme, dar uite, m-am întors înapoi acum. Sunt iar aici cu poveştile mele lungi şi plictisitoare. Fă-te comod. S-ar putea să-ţi vorbesc până spre dimineaţă. Vreau doar să taci şi să m-asculţi, chiar dacă n-am să-ţi spun nimic.
Mă întreb dacă ai şti să-mi răspunzi la întrebările pe care-mi place câteodată să le pun. Sau ai face şi tu la fel ca toţi dinaintea ta. Ţi-ai ţintui privirile-n pământ, încercând să-ţi aminteşti motivul pentru care încă ne zâmbim când trecem unul pe lângă celălalt. Dar nu, nu te gândi la asta acum. Aveam nevoie de cineva care să nu închidă speriat ochii ori de câte ori încerc să-l iau de mână. Aş fi vrut pur şi simplu să ştii să-mi răspunzi la întrebări. Să ştii să-mi spui unde e primul loc pe pământ unde-o să răsară mâine soarele. La ce-mi ajută să ştiu asta? Nu ştiu...vreau doar să văd unde mi-aş dori mai mult şi mai mult să fiu acum. Soarele nu răsare la cuvântul meu. Mă găseşte întotdeauna acolo unde m-a lăsat ultima dată.
Gata? Te pregăteşti de plecare? Ba înţeleg! Întotdeauna te-am înţeles când ai vrut să pleci. M-ar fi mirat dacă-ai fi vrut să rămâi. Poate-ar trebui să plec eu de data asta. Nu pentru că asta m-ar face să mă simt mai bine. Pur şi simplu pentru spectacol.
Văd că încă păstrezi fotografia aia. Eu aş fi ascuns-o în locul tău. Ştiu că nu înţelegi. Cine-ar înţelege ceva, oricum?
N-am venit aici să-ţi spun nimic. Eram doar în trecere, cu dorul după nişte oameni de care n-ar fi drept să-mi fie dor vreodată.
Tristă? Poate...De ce n-aş fi tristă? E destulă frumuseţe în tristeţea asta de toamnă. Nu-ncurcă pe nimeni tristeţea mea şi în plus, oamenii care-mi iubeau zâmbetul s-au pierdut demult în zâmbetele altor iubiri. Azi nu am pentru cine să zâmbesc. Stau aici doar ca să-i văd plecând. La ce bun să-ncerc să-i opresc? Sunt doar oameni care vin şi pleacă. Vin cu mâinile goale şi-apoi pleacă cu zâmbetele mele. De-acum mă pot lipsi de ei. Nu mai am vreme de zâmbete frânte din poveşti cu zâne. Aici se termină toate. Am rămas fără zâmbete de împrumutat străinilor.
La sfârşitul zilei, vreau doar să mă uit la tine şi să te întreb: În braţele cui răsare dimineaţa prima dată soarele? Pentru că e singurul loc pe pământ unde aş vrea să mă trezesc zâmbind...