Nu-mi amintesc unde şi când. A fost poate aici şi acum. Dar la sfârşitul fiecărei zile, încă mai pun aceeaşi întrebare lipsită de sens. El nici nu mă mai priveşte. Unde şi când s-au întâmplat toate, nu pare să mai aibă vreo importanţă. Ştie doar că într-una din zilele pe care le aşteaptă, toate gândurile mele o să se-mpletească în forme ciudate şi n-o să mai caut răspunsuri pe care nimeni nu le are.
Până una alta, aseară la o oră deloc rezonabilă, am ştiut că cea mai însemnată dezamăgire a mea sunt eu. Şi a altora la fel. Ei spun să nu-mi fac griji, pentru că ştiu că sunt greşeala lor. Întrebarea sub care-am deschis ochii de dimineaţă e, la urma urmei, a cui greşeală sunt eu?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
doar din simplu motiv ca esti dezamagita sau din cauza altori factori care iti rapesc zambetul de pe fata nu ai dreptul sa te consideri o greseala.
RăspundețiȘtergere