Şi totuşi...

Poate ar fi o idee mai bună să încetez să mă mai gândesc la asta. Poate în final, cu cât ma gândesc mai puţin la lucrurile ciudate care se întamplă, cu atât se vor întâmpla mai puţin. Poate îmi fac doar iluzii.
Mi-e tot mai greu să găsesc vreun sens în întâmplările care-mi lovesc ca meteoriţii lumea mea liniştită. Am dat o vreme vina pe simţul umorului ce-L încearcă uneori pe Dumnezeu. Azi mi-e teamă că nu mai pot găsi justificare în asta, pentru că L-aş acuza în mod indirect de un simţ al umorului de-a dreptul macabru.
A fost una din cele mai nereuşite zile din ultimele săptămâni. Nimic n-a părut să vrea să meargă aşa cum ar fi fost normal să se întâmple. E sfarşitul zilei acum şi mă întreb dacă e vreun lucru de azi de care să-mi amintesc cu bucurie. Încă nu am găsit unul, dar dacă îmi amintesc pe parcurs, o să am grijă să apară şi aici. În schimb aş putea începe să povestesc toate lucrurile neplăcute care mi-au întunecat ziua. Mă tem că n-ar avea nimeni răbdare să citească până la capăt însă.
În topul clasamentului e fără îndoială, scena în care m-am găsit oarecum obligată să fac servicii iubitei fostului meu prieten. Şi când spun fost prieten mă refer la personajul acela care apare în viaţa ta, întoarce totul pe dos şi apoi îşi scutură liniştit praful de pe haine şi îşi vede în continuare impasibil de drum; ca şi cum n-ar fi trecut niciodată pe-acolo. Eh, o să fii bine. Sunt sigur că într-o zi o să găseşti persoana potrivită. Eu sigur nu sunt ăla. Şi chiar nu era.
Nu-i vorba neapărat de resentimente, daca cineva ar crede asta. E vorba doar că aparţine unei lumi în care nu ţi-ai dori să te mai întorci nici măcar în vizită. Şi când vine momentul să-i faci favoruri actualei iubite, uneori stai pe gânduri înainte de a accepta. La mine a fost nevoie de multe gânduri, dar circumstanţele m-au forţat oarecum să nu pot refuza.
Şi acum întrebarea asta nu-mi dă nicicum pace: de ce ar face Dumnezeu genul ăsta de glume sinistre?