Rătăcire

Uneori mă întreb dacă e vreun scop în lucrurile pe care le fac sau în cele pe care nu le fac. Mă întreb dacă, la urma urmei, ţine cineva cont de alegerile pe care le fac, sau se rezumă totul la iluzia libertăţii în alegere. Poate e vorba numai de impresia greşită pe care o avem noi că putem face în viaţă alegeri aşa cum ne dorim, iar în realitate altcineva are autoritatea de a lua deciziile în locul nostru. E destin? E întâmplare? E voinţă? E Dumnezeu?
Şi tocmai mă hotărâsem că azi n-o să pun întrebări. O să stau doar liniştită în braţele Tale şi pentru prima oară, n-o să aştept nici un răspuns. Am vrut doar să Te privesc, aşa cum m-ai privit Tu în dimineaţa asta, când am deschis ochii şi Ţi-am spus că pur şi simplu nu are nici un sens. Şi aş fi vrut să pot să tac acum, aşa cum ai tăcut Tu când Ţi-am spus că am atâta nevoie să Te aud.
Nu pot să rămân tăcută. Dar încă mă mai mint că aud paşii Tăi intrând pe poarta din capătul grădinii. Şi tresar la fiecare zgomot, sperând că poate azi Ţi-ai amintit drumul spre inima mea.