sâmbătă, mai 09, 2009

Recapitulare

Fie că îmi convine, fie că nu, lucrurile nu decurg întotdeauna aşa cum mi-aş dori. Azi e una din zilele în care nimic nu pare să se-ntâmple aşa cum speram ieri c-o să se întâmple. Şi mă străduiesc, pe cât posibil, să nu las ca dezamăgirea pricinuită de cursul întâmplărilor să-mi strice întreaga zi. E weekend la urma urmei! Şi toată săptămâna am aşteptat să vină ziua de sâmbătă.
N-a fost neapărat cea mai reuşită săptămână din viaţa mea, dar dacă aş vrea, aş găsi cu siguranţă câteva întâmplări demne de ţinut minte.
1. Am petrecut aproximativ patru zile pe "şantier", supraveghind muncitorii, ocazie cu care am învăţat şi cum se montează parchetul:)) (ştiu că sună cumplit, dar să văd cum ia contur noul meu birou, a meritat toată osteneala; it's gonna be awsome)
2. Şeful mi-a dat "mână liberă" să-mi pun în practică toate ideile legate de design-ul biroului. Nu ştiu de ce, când a văzut rezultatul, a părut să se îndoiască de faptul că a luat cea mai bună decizie atunci când mi-a acordat această libertate.
3. Ieri, după întâmplarea cu design-ul biroului, şeful a avut totuşi încredere să-mi dea pe mână BMW-ul lui seria 5, deşi îi spusesem că n-am mai condus niciodată prin oraş. Şi asta a fost probabil cea mai bună parte din întreaga săptămână.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Silence is gold. Don't you wanna get rich?