Bad movie, good point

Sunt puţine lucruri mai plăcute decât un film bun, o ceaşcă de ciocolată caldă albă şi o gaşcă de fete, într-o zi ploioasă de toamnă târzie. Sau cel puţin aşa gândeam înainte să se deschidă Cinema City şi Odeon în Cluj. Sau până să apară R. în peisaj. Ceea ce vreau să spun prin asta e că da, îmi plac filmele. Filmele bune în mod special. Şi nu mă întrebaţi dacă am văzut nu ştiu ce film. Pentru că răspunsul e cât se poate de evident: dacă e film bun, da, l-am văzut; dacă nu e, nu l-am văzut. Ok, recunosc, există şanse să-l fi văzut chiar dacă nu e bun.
Trece destul de rar o săptămână în care să nu merg la film. Iar dacă R. e în Cluj, atunci e aproape imposibil să se întâmple asta. Pentru că dacă e un lucru care să ne placă amândurora în aceeaşi măsură sunt filmele la cinema şi nachos la ODEON. Prin urmare, weekendul asta am văzut două filme. Dar ca niciodată, a fost o criză acută de filme bune la cinema. Aşa că am văzut două filme proaste. Unul mai prost decât celălalt. Singura satisfacţie a fost că cel ales de R. a fost şi mai prost decât cel ales de mine. De fapt a fost şi o a doua satisfacţie, când împotriva sfaturilor mele R. s-a înarmat cu două porţii de nachos, care au ajuns în cele din urmă aproape neatinse în coşul de gunoi de la ieşirea din sală.
Nu vă mai pun răbdarea la încercare: filmul ales de mine- The Rebound, cel ales de R.- Surogates. După ce a început filmul, cel de-al doiles, bineînţeles, mă întrebam dacă poate deveni mai rău decât începuse. Spre final m-am convins că, în mod inexplicabil, se poate şi mai rău. Şi cel mai mult mi-aş fi dorit să fie cineva care să-mi poată răspunde la întrebarea: la ce s-o fi gândit ăl' de-a făcut filmul ăsta când l-a trăznit întâia dată ideea asta năstruşnică a filmului? La ce s-o fi gândit Bruce Willis când a acceptat un rol în filmul ăsta?
Nu a fost nimeni atunci să-mi poată da un răspuns, aşa că a trebuit să-l găsesc de una singură. Pentru că azi numai la asta mi-a stat gândul. În cele din urmă chiar m-am luminat. Deşi încă suspin la gândul celor 84 de lei irosiţi iremediabil, trebuie să recunosc că undeva, destul de greu perceptibilă, destul de prost pusă în valoare, ideea filmului n-a fost chiar aberantă, cum crezusem iniţial. Bineînţeles că n-o să stau acum să povestesc filmul. Dar într-un fel, chiar aşa ni se întâmplă şi nouă. Să afişăm în faţa celorlalţi ceea ce de fapt ne-am dori să fim, nu neapărat ceea ce suntem. Şi nimeni să nu bănuiască ce suflete bătrâne ascundem în spatele măştilor.
Şi uite-aşa devii filosof după un film cu roboţi. So, bad movie, good point.