miercuri, octombrie 14, 2009

Mai lung îmi pare drumul acum la-ntors acasă:)

Am revenit în Cluj şi e cumplit de frig. La intrare în Cluj, am fost şocată să văd că pe acoperişul caselor se aşezase zăpadă în cantităţi impresionante pentru luna octombrie. De precizat că eu eram îmbrăcată doar cu bluza mea galbenă (genul de bluză perfectă pentru o seară răcoroasă de vară) dar imposibil de nepotrivită pentru ce-am avut de înfruntat pe drumul spre casă. M-am lăudat în gând pentru ideea inspirată de a-mi fi luat şi eşarfa galbenă cu gri la gât, pentru că, deşi nu foarte semnificativ, m-a ferit puţin de ploaia sau zăpada rece ca gheaţa. Am încercat să iuţesc pasul, dar geanta pe care o trăgeam după mine nu m-a prea ajutat. Între timp m-a sunat Adina să vadă pe unde sunt. E adevărat că nu mai aveam foarte mult până acasă, dar s-a grăbit să-mi iasă înainte cu geaca mea albă şi o umbrelă. Să nu mai amintesc faptul că în picioare aveam balerini, fără şosete, deci până am ajuns acasă înotam în ei. După cum bănuiţi, am ajuns în cele din urmă acasă şi am scăpat de hainele ude de pe mine. Am fost aşa impresionată de gestul Adinei, dar nu am ştiut nici cum să-i spun mulţumesc. Sper că nu e prea târziu.

În final, e bine să fiu din nou acasă.

2 comentarii:

  1. Zăpadă în octombrie? N-ar trebui să fie încă toamnă, cu vânt călduţ, cu soare aşa şi-aşa... cu frunze ruginii? Nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact!! asta ziceam si eu! in schimb am parte de zapada si un frig cumplit in continuare!

    RăspundețiȘtergere

Silence is gold. Don't you wanna get rich?