N-am nici cea mai vagă idee încotro se îndreaptă toate lucrurile. Şi partea cea mai ciudată e că nici nu cred că mi-aş dori să ştiu. La urma urmei avea sens ceea ce-mi spunea Adina astăzi despre tabloul avangardist căruia nu-i găsesc logica pe peretele galben de care se sprijină patul meu. Nu trebuie să aibă logică. E mult mai simplu aşa.
M-aş simţi mult mai bine să nu mai urmăresc şirul gândurilor ăstora cu miros de fum înecăcios. Să nu mai aud ţipetele astea asurzitoare care-mi provoacă insomnii nesfârşite. Să păstrez amintirile care le iubesc, iar peste restul linişte. Să transform durerea asta cumplită ce mă încearcă într-o cutie de scrisori. Iar la sfârşit să pot spune că am reuşit.
Habar n-am încotro am pornit-o iar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Necunoscutul este cu mult mai intens. Necunoscutul atrage mai mult. Eu îl prefer.
RăspundețiȘtergere