Dincolo de vis

M-am trezit cu ochii înlăcrimaţi şi am încercat minute în şir să-mi amintesc despre ce a fost visul. Am închis din nou ochii şi l-am simţit acolo pentru o clipă. A zâmbit şi m-a luat de mână. În visul meu el zâmbea iar, aşa cum obişnuia să facă întotdeauna. În visul meu era din nou înalt şi nespus de frumos. Era aşa cum fusese înainte ca moartea să-i crească tulburătoare în priviri. Şi-aş fi vrut aşa mult să-l pot păstra lângă mine, pentru totdeauna. L-am strâns de mână şi i-am spus că nu-mi vine să cred că e iarăşi aici, cu noi. El m-a privit doar, fără să-mi adreseze vreo vorbă. Şi-ncet imaginea a-nceput să pălească. Când m-am trezit încă aveam mâna încleştată în strânsoare şi ochii împăienjeniţi de lacrimi. Afară de ciripitul vrăbiilor, linişte deplină. Nici urmă de el...
Şi mie mi-e-aşa de dor de el zâmbind...

lui Daniel