Despre Valentine's Day şi alţi demoni

N-am fost niciodată adepta importului de pseudo-sărbători, ca cea de azi, Valentine's Day. În ultimii mei ani de liceu, ziua de 14 februarie începuse să devină destul de populară în rândul adolescenţilor, în mod special. Acum lucrurile au luat o dimensiune mult mai largă, iar Valentine's Day pare să câştige din ce în ce mai mult teren şi în rândul altor categorii de vârstă. Nimeni nu ştie exact ce înseamnă, ce presupune, care o fi istoria zilei de 14 februarie, dar tot mai mulţi oameni încep să se agite în preajma a ceea ce noi, românii, am numit Ziua Îndrăgostiţilor.
N-am să fac nici un fel de comentarii banale despre cum iubirea trebuie exprimată în fiecare zi, nu numai de Ziua Îndrăgostiţilor sau altele de genul. Nu, pur şi simplu nu-mi place pentru că nu înseamnă nimic pentru noi. Nu legăm de ea nici un fel de legendă, ci pur şi simplu am găsit-o suficient de cool ca s-o preluăm de la alţii. Alţii care se numără probabil printre cei mai superficiali şi ignoranţi indivizi în ceea ce priveşte noţiunea de cultură şi civilizaţie.
Poate sună ciudat, dar găsesc Valentine's Day o sărbătoare absolut încântătoare în cadrul culturii americane. Toate felicitările alea drăguţe cu mesajul ăla complet idiot şi ridicol: would you be my Valentine?; toată febra inimioarelor roz şi roşii; toată vânzarea pe care o înregistrează Hallmark-ul în perioada asta, mi se par de-a dreptul fantastice atâta vreme cât rămân în cadrul ăla, americănesc. La ei totul e natural, nu pare chinuit. E al lor şi li se potriveşte din toate punctele de vedere. Nu-i nimic profund în sărbătoarea asta, pentru că ei n-au nimic a face cu profunzimea. Până şi felicitările alea despre care ziceam mai sus le reflectă întru totul modul de a percepe viaţa şi dragostea. Nu-i nimic complicat acolo. Simplu, banal aproape.
Ei bine, cu totul alta e situaţia la noi. Nimic nu pare natural la Ziua Îndrăgostiţilor. E ca o haină care arată absolut magnific pe podiumul de prezentare, dar incredibil de ridicolă când o îmbraci pe tine. E un fals atât de evident, încât îl găsesc de-a dreptul enervant. Ce-ar putea avea poporul român în comun cu o zi ca asta? La noi totul e complicat. Am fost nascuti sa fim sumbri, fatalisti, sceptici. Purtăm în noi povara unui trecut care ne face să-l iubim pe Bacovia şi pe Cărtărescu. La noi, întotdeauna a existat o latură întunecată, o nelinişte aparte, o înclinaţie spre negru. Noi iubim într-un fel mai profund, într-un fel în care culoarea roz e de-a dreptul stânjenitoare. Iubim în roşu aprins, aproape însângerat. Suferim altfel, aşa cum simplul lor I miss you n-o s-o poată spune niciodată. Nouă nu ne lipseşte persoana iubită, nouă ne e dor de ea. Nouă nu ne plac happy end-urile, pentru că ştim că viaţa nu e aşa. Pe noi nu ne emoţionează cadouri inedite; noi aplaudăm sacrificiul. Noi nu spunem te iubesc prietenului nostru cel mai bun, dar am fi în stare să ne dăm viaţa pentru el. Trăim adânc şi murim la fel.
Nu e nici o şansă în universul ăsta ca Valentine's Day să fie o sărbătoare a noastră.