Vreme de tenişi. NU.

Pe lista mea de to-do pentru ziua de 10 februarie, era scris un singur lucru. Cu majuscule şi subliniat: de mers la bancă. Am tot stat şi m-am întrebat la ce anume mă referisem atunci când mi-am notat că azi, în 10 februarie trebuie să merg la bancă. Cum revelaţia supremă întârzia să mi se dezvăluie, m-am gândit că poate pur şi simplu greşisem nota. Sau greşisem data. De fapt, chiar nu voiam să-mi bat prea mult capul cu asta, pentru că dacă m-aş fi străduit puţin, cu siguranţă mi-aş fi amintit. De fapt, ca să fiu sinceră de-adevăratelea, ştiam de la început motivul pentru care trebuia să merg azi la bancă. Ok, recunosc: am minţit...Doar că mi-aş fi dorit tare mult chiar să fi uitat!
În condiţiile date, am tot încercat să găsesc lucruri de făcut, care chiar nu suportau amânarea. Mi-am făcut ordine la cărţi, la haine; am strâns prin cameră; apoi am mai aranjat încă o dată cărţile. Apoi mi-am amintit că D. mă rugase să-i pun nişte filme pe stick. Încă de dimineaţă! Şi plus de asta, nu îmi mai citisem mailurile de pe grup de săptămâni întregi. Cum activităţile mai sus menţionate n-au putut fi prelungite la nesfârşit, m-am trezit la ora 13 că pur şi simplu nu mai era nici o carte nearanjată şi nici un mail necitit. În alte cuvinte, chiar nu mai aveam nimic de făcut. Exceptând drumul la bancă, bineînţeles. Nu că intenţionam în vreun fel să mă sustrag de la datorie! Nuuuu! Cine? Eu?! Niciodată.
Prin urmare, am început să mă îmbrac, ce-i drept, cam fără tragere de inimă. M-am gândit prima dată că n-am ce blugi să-mi iau. Am deschis uşa dulapului unde stau de obicei pantalonii şi mi-aş fi dorit ca teancul de blugi de pe ultimul raft să se fi evaporat între timp. Ei bine, nu s-a întâmplat nimic. Erau toţi, aşezaţi unul peste altul, în cea mai perfectă ordine. Too bad for me. Am luat prima pereche care mi-a picat în mâini. Era o pereche de la Jack&Jones, care, dacă stau bine şi mă gândesc nici nu-s ai mei. Şi dacă mă gândesc şi mai bine, nici măcar nu mi-au intrat vreodată pe mine. Well, de data asta, cineva chiar mă voia la bancă, pentru că până şi blugii ăia care n-au intrat niciodată pe mine, azi îmi veneau perfect. Toate bune şi frumoase până când vreau să iau geaca pe mine. Arunc o privire peste compartimentul cu geci şi....HAAAA! Geaca nu e acolo! Vorbesc de geaca pe care voiam eu s-o iau, adică cea maro de piele. Nici nu avea rost să insist. Era cât se poate de evident că nu mai puteam merge la bancă. Soră-mea îmi luase iar geaca şi la cum eram eu îmbrăcată, chiar nu se potrivea alta.
Am lăsat uşile dulapului larg deschise şi m-am aşezat pe pat. Puteam să merg şi mâine la bancă, la urma urmei, nu? Nu. Trebuia să merg azi. Damn it! Dar pentru asta trebuia să-mi schimb iar toate hainele de pe mine. Când aproape m-am convins că n-are rost să mai merg niciunde, privirea mi se opreşte pe o pereche de tenişi. Hmmm...dacă mă gândesc bine, poate nu e chiar aşa rea ideea.
Deci pun mâna pe cei mai largi şi rupţi blugi din dulap, tenişii în picioare, două maieuri şi un tricou pe mine, geaca albă de la Aeropostale şi acum parcă îmi mai venea să ies din casă. Poate totuşi n-ar trebui să exagerez. Niciodată nu mi-a plăcut să port părul aşa cum l-am avut azi, dar dacă tot e de mers la bancă, poate nici n-ar trebui să-mi placă.
Când în cele din urmă am ieşit din casă, mi-am dat seama că îmi cam lipseşte stilul ăsta. Şi ştiu că tati n-ar fi deloc încântat să vadă aşa o apariţie, dar sunt o groază de lucruri care pe el nu-l încântă.
Mai departe nu prea mai sunt multe de povestit. Şi asta pentru că nici medalionul cu steaua lui David, pe care mi l-a adus R. când s-a întors din Israel şi pe care îl ador (e încă vorba de medalion), nici eşarfa roşie...tot din Israel, n-au putut să mă facă să uit măcar o secundă ce idee proastă am avut când m-am decis asupra blugilor rupţi, fără măcar să mă gândesc câte -100 de grade sunt afară!
Nici faptul că până la urmă drumul meu la bancă s-a dovedit a fi cu desăvârşire inutil nu mi-a smuls mai mult de un "damn it!"
La urma urmei am descoperit o combinaţie interesantă cu ocazia asta, care pare să funcţioneze: tenişi+blugi largi şi rupţi+un frig de -100 de grade+ orice altceva= tot cea mai proastă idee.
Dar dacă la adunarea de mai sus mai pui un + ultimul număr din revista ELLE, it might actually work. Şi n-am citit pe drum decât editorialul lui Dragoş Bucurenci - Ele merg mai departe. And I loved it.