Inscripţie pe o cruce

Mă întreb ce-ar fi vrut C., copilul dimineţilor senine, să vadă scris pe crucea sub care se odihneşte acum...Mă întreb dacă el s-a gândit vreodată la asta. Noi a trebuit s-o facem, chiar dacă am simţit din nou şi din nou pământul despicându-se sub picioarele noastre. A trebuit să punem în cuvinte durerea ce-am adunat-o-n noi de când s-a rătăcit printre nori cenuşii. Chinul de a nu-l mai avea lângă noi şi speranţa că într-o dimineaţă o să-i vedem iar zâmbetul. E din ce în ce mai greu, când ne gândeam că ar trebui să fie mai uşor. Ne e tot mai dor de el şi ne îneacă tot mai adânc disperarea. Chiar n-o să-l mai vedem niciodată până la final? Chiar niciodată?

Şi-aşa o să citească trecătorii pe crucea lui, de-acum:

"Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut..."

Până la ivirea zorilor, odihneşte-te-n pace, copil al dimineţilor senine...