Nu vreau să mai număr a câta noapte e. Aş vrea nici măcar să nu ştiu cât e ceasul. Dar simt. E iar aproape de 5. Şi azi mi-a venit în minte un film pe care l-am văzut în urmă cu câţiva ani. Atunci l-am găsit de-a dreptul briliant, chiar dacă nu făcea neapărat parte din categoria must see a lui Al Pacino. Pentru mine însă numai simpla apariţie lui Al Pacino într-o scenă oarecare din film, l-ar fi făcut demn de vizionat. Ţinând cont că în Insomnia (ăsta era numele filmului, dacă bine îmi amintesc) Al Pacino e actorul principal, nu se punea oricum problema dacă merită sau nu văzut. Ca să nu mai punem la socoteală şi restul distribuţiei, unde se regăseau actori ca Robin Williams sau Hillary Swank.
Nu-mi mai amintesc neapărat foarte multe detalii din film sau despre acţiunea în sine, dar îmi amintesc perfect drama trăită de personajul interpretat magnific de Al Pacino. La vremea respectivă am perceput filmul într-un mod destul de simplist, aş putea spune. Acum dacă l-aş mai vedea o dată, aş crede probabil că e colosal. Un detectiv care nu mai dormise de aproape o lună de zile, de când încerca să ascundă faptul că îşi împuşcase accidental partenerul, întâmplare care continuă să-l vâneze, ori de câte ori închide ochii.
Mi-a plăcut paradoxul dintre titlul, ideea filmului în sine şi numele personajului: Insomnia-Dormer. Dar şi mai mult decât asta, mi-a plăcut finalul filmulu. Înainte de a muri, după ce e împuşcat fatal, iar vine tipa lângă el să-i acorde primul ajutor, Dormer, care o aude strigând prea-mult-uzatul "Stai with me!" al americanilor, deschide pentru ultima dată ochii. O fixează cu privirea şi ea tace brusc. După câteva secunde, cu vocea absolut inconfundabilă a lui Al Pacino, îi spune aproape şoptit doar:
Let me sleep! Şi-aşa se termină totul.
Adoarme. Pentru totdeauna de data asta.
5:05. cred că acum o să adorm. În sfârşit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Originalul ca de obicei e mult mai bun.
RăspundețiȘtergere