Mă întreb uneori doar cât mai e până la capătul drumului. Şi e ca într-o duminică dimineaţă, când m-am trezit într-un loc străin şi rece, cu o durere cumplită de cap. Mi-am zis că oricum ar fi, acasă trebuie să fie întotdeauna sfârşitul drumurilor mele. Şi locul străin în care m-am trezit ca şi cum ar fi fost într-o duminică dimineaţă, s-a şters pierdut din mintea mea. Durerea de cap încă persistă, dar cel puţin, acum sunt în locul cel mai cunoscut ochilor mei şi am găsit în sfârşit cartea Surprins de bucurie.
Nu e tocmai cel mai bun început pentru o zi de duminică, dar pentru un capăt de drum nu mă pot aştepta la ceva mai bun de atât.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Silence is gold. Don't you wanna get rich?